In marea trecere
de Lucian Blaga
Soarele-n zenit tine cantarul zilei.
Cerul se daruieste apelor de jos.
Cu ochi cuminti dobitoace in trecere
isi privesc fara de spaima umbra in albii.
Frunzare se boltesc adanci
peste o-ntreaga poveste.
Nimic nu vrea sa fie altfel decat este.
Numai sangele meu striga prin paduri
dupa indepartata-i copilarie,
ca un cerb batran
dupa ciuta lui pierduta in moarte.
Poate a pierit subt stanci.
Poate s-a cufundat in pamant.
in zadar i-astept vestile,
numai pesteri rasuna,
paraie se cer in adanc.
Sange fara raspuns,
o, de-ar fi liniste, cat de bine s-ar auzi
ciuta calcand prin moarte.
Tot mai departe sovai pe drum -
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura invinsa,
inchid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.
Gandirea, 1 noiembrie 1923
In marea trecere
Aceasta pagina a fost accesata de 3104 ori.
