Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Lucian Blaga

Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Lucian Blaga

de Lucian Blaga



Teatrul lui Lucian Blaga - in parte nejucat - e un teatru poetic, influentat de expresionalismulgerman si inchinat crearii unui mit dramatic autohton. Dupa primul sau "mister pagan" scos din fondul trac al neamului nostru, Zamolxe (1921), in jurul dramei profetului reintors din necunoscut si izgonit din propiile lui temple, - urmeaza plian de simboluri drama Tulburarea apelor (1923), din vremea incercarilor de reforma in Ardeal - nelocalizata, fireste, nici in timp, nici in spatiu, ci tot legendar. Ispitit de invatatura noua, venita sub forma Nonei, "calugarita rosie" - "fiica Pamantului", cum ii zice popa "dracul", cum o cred taranii, - popa intarzie sa-si ridice biserica. Inaltandu-se totusi, cand e ispravita, din uneltirea Nonei, popa insusi ii da foc. Cum mosneagul, expresia unui paganism panteistic, isi ia asupra-si vina, multimea il sfasie; Nona, care a mai dat foc si altor biserici, e pusa pe rug - apele tulburate se linistesc astfel. Popa pleaca in munti; ramane sa duca mai departe firul ispitei invataturii noi Radu, fiul popii, ucenicul alhimistului Wolf, crescut in cuibul luteran din Sibiu. Elementul dramatic se strange mai ales in sfarsitul actului intai si in actul ultim.

Nimic nu se potrivea mai mult misticismului fundamental al lui Lucian Blaga decat Cruciada copiilor - adica nebunia mistica a evului mediu ce-si pusese nadejdea in nevinovatia copiilor pentru cucerirea mereu zadarnica a Ierusalimului. Actiunea se petrece intr-o cetate de hotar din josul Dunarii, peste care, fara alta circumstanta, bate vantul nebuniei venit din Apus si dezlantuit in partea locului de limba de foc a calugarului Teodul al Romei. "Copiii lumii, propovaduieste el, vor ridica iarasi visul din pulbere! Numai ei pot sa cucereasca mormantul pierdut, copiii curati, luminile vii, sfintii mici si fara de moarte. Un mers din minune in minune va fi drumul lor." In fata lui, staretul Ghenadie, gras, lenes, mai mult trup decat suflet, reprezinta ortodoxia indiferenta si apatica; el nu se opune actiunii misionarului catolic, ci, infigandu-se in traditie, rezista din inertie. Ce vor face ceilalti copii, ii e indiferent Doamnei, nu tot asa insa si ce va face Radu al ei, pe care vrea sa-l impiedice. Ars de dorinta de a pleca si el, copilul vrea sa fuga, dar, mistuit, moare inainte de a porni, - in timp ce cruciada copiilor se sfarseste in catastrofa istorica stiuta. Minunea nu s-a produs. Ghenadie, si prin el ortodoxia, a invins.

La fel, nimic din ciclul legendelor noastre nationale nu putea ispiti mai mult pe poet decat legenda Mesterului Manole, sorocita prin elementul ei de mister, de poezie si de simbol de a inspira un talent ce se dezvolta in chip firesc numai in sanul sensurilor ascunse ale miturilor. Inceputul dramei este dominat de iluminismul Mesterului (la are a ajuns si prin indemnurile staretului Bogumil si prin neincrederea Domnului). In mintea lui biserica si ideea jertfei fiintei iubite se contopesc. Lupta, deci, cu ceilalti zidari pentru a-i convinge de necesitatea ei, de a-i sili la juramant de care, banunindu-se unii pe altii, se leapada, oarecum, si nu-l reiau cand o vad sosind pe Mira, iubita Mesterului. Manole il respecta totusi. Venita cea dintai pentru ca sa impiedice sacrificarea unei fiinte omenesti in zidurile manastirii, ea este zidita, asa cum spune legenda. "Jertfa neindestulatoare", pentur construirea operei de arta se cuvine jertfa si mai mare a propriei existente. Urmarit de remuscarea crimei, era deci firesc ca Mesterul sa-si piarda linistea sufletului si sa se sinucida...
Talentul poetului se misca cu lesniciune nu numai in materialul mistic sau luat din penumbra istoriei; prin ultima lui lucrare, si cea mai reusita, Avram Iancu, el a dovedit ca poate folosi si materialul oferit de istoria apropiata infuzandu-i un suflu de legenda si de simbol.

In afara de acest teatru poetic, chiar dupa primul sau "mister" Zamolxe, Lucian Blaga ne-a dat doua drame, Fapta (1924) si Daria (1926), schematisme literare luate din lumea patologicului. Daria e victima unei casnicii nefericite, renascuta din anumite obsesii prin terapeutica iubitii scriitorului Loga; cand barbatul o separa de dansul, femeia se imbolnaveste din nou si se sinucide. Mult mai complex organizat in Fapta, conflictul e intre pictorul Luca si taica-su popa; spiritualitatea ascetica a fiului negasind decat vrajmasie inr evarsarea instinctuala si imorala a tatalui, pictorul vrea sa plece cand ca o vijelie il involbureaza patima pentru furtunoasa si enigmatica Ivanca. Cand o pierde, doctorul nu mai vede scaparea din obsesiile ce-l urmaresc decat in fapta: in crima. Impiedicat sa traga in Ivanca si in popa, isi slobozeste arma in prietenul sau doctor, fara sa-l omoare totusi. Vindecat de obsesie, el nu mai pleaca in lume, cum voia. Sublimarea freudiana e evidenta in intreaga drama, plecata mai mult de la conceptii si teorii decat de la realitati traite.






Eugen Lovinescu - Critica noua - Lucian Blaga
Eugen Lovinescu - Evolutia poeziei dramatice dupa razboi - Lucian Blaga
Eugen Lovinescu - Poezia traditionalista - Lucian Blaga


Aceasta pagina a fost accesata de 1291 ori.
{literal} {/literal}