Ion Barbu - Legenda si somnul in poezia lui Blaga

Ion Barbu - Legenda si somnul in poezia lui Blaga

de Lucian Blaga



Poemele lumii aparura acum noua ani. Neincorporate, cu albul de atunci - imposibil de sustinut -al unor statui-idei, cerul in care se petreceau ramanea ignorat: predicat numai didactic, prin cateva imagini, foarte mediate.
O astfel de poezie , din care versul legiuit: numar consolidator si incontrolabila traditie, era exilat - rpecum latineasca din liturghii luterane - putea multumi? Insasi veghea cercetatoare a d-lui Blaga a indepartat-o cea dintai.
De fiecare trei ani, trei victorii. Si astazi, cu Lauda somnului, iata-l, ca Alexandru, descoperit la marginea imparatiei extreme. Tara lui Porus sta, in munti, intemnitata. Poate nu i se va inchina niciodata, insa faptul insusi de a fi indicat-o, de a fi constrans-o sa corespunda intr-o unica zi triunghiului de lance care e toata vointa sa: faptul de a fi croit un mare drum pana acolo, de a fi creat-o ca miscare, mai ianinte de a o fi probat ca substanta- nu este el insusi poezie?
D-l Blaga stie precis unde trebuei cautata poezia. Propriile nvestigatii si experiente fraterne din acesti ultimi noua ani il obliga sa cunoasca principiul poeziei ca o spiritualitate a vizualitatii: "Geometria inalta si sfanta".
Dar extazul pitaforician trebuie manifestat. Cerul cristalelor transpus. Probleme de distribuire a unei lumini calitative - se ridica aproape insolubile. In ce chip vei realiza imanentul, in ce chip vei inlatura "placatul"?
Nu e aici o necuvenita preocupare pictoriceasca. Lirica nu poat efi umpluta de toata coloristica sau de toata muzica. E mai bogata, intr-un fel, si mai saraca, intr-altul, decat amandoua. Dar cuprinderea, si spirituala, nu se poate lipsi de elemntele intelectuale, aritmetice, ale unei melodice simple, ale unei strangeri complimentare de culori. Acestea sunt esente si ca atare trebuiesc asociate corpului liric.
Astfel, d-l Blaga propune la randu-i un anumit verde, ea veridica lumina a filonului nocturn, visul. Lumina de asemenea, a zodiilor, a Mormantului sarit din peceti la cutremur, a puntilor nevertebrate dintre pamanturi si redutabile si ultime judecati.
Somnul cu gravifica lui variabila, cu deplasari rasturnatoare conciliate in unitatea paduroasa si contradictorie a creatiei, e o foma de existenta mult mai complecta ca existenta diurna. Intronat, acolo, sta Sufletul, categoria careia Edgar Poe il facea sa corespunda campul strict al poeziie. Aceasta nuanta trebuie retinuta si indetitatea riguroasa denuntata, poezia fiind de asemenea opera de vointa si discriminare. Eroarea suprarealista consta tocmai in confundarea legaturii meriedrice dintre experienta somn si actul-poezie cu una eloedrica.
Inchide poezia lui Blaga cu aceasta experienta? Mai putin ca teatrul lui, cred eu. Fapta se desfasoara in chiar camarile incongruente ale visului. Solemnitatea Laudei somnului vine din alta parte. O alta memorie se oblitereaza aici: memoria colectiva a rapsozilor si profetilor proclamand istorii implinite sau numai necesare. Durata speciala a poeziei lui Blaga e durata Fabulei, vis al umanitatii.
As inscrie pe cartea d-lui Blaga versul rilkean care i se potriveste: "... und wie Legenden weit, und uber-wunden" (si cu legenda de indepartat si biruit). Subliniind acel uber-wunden, in onoarea viitoarei sale poezii.
Astfel, versurile d-lui Blaga, cateodata de o rara puritate ("Intoarce-ti fata catre parete si lacrima catre apus") au miscarea si descusutul literaturii profetice (nu insa si indiscretia). Versurile devin versete.
Se poate condamna o vina asa de nobila? Da, si cu toata taria. Cred ca procedeul dezvoltarii succesive, simfonice, a imaginilor - procedeu de care simbolismul a abuzat inselandu-se asupra destinului propriu al poeziei - si rotirea de tablouri cu aparitiuni profetice, inseamna cam acelasi lucru. Lirismul rezida in alta functie, in intarirea unei moralitati eterne, sentiment veritabil si permanent la d-l Blaga, dar servit stangaci de procedee echivoce. Aceasta ordine trebuie numita "spiritualitate", oricare ar fi uzura de astazi a cuvantului sau, mai bine, cu versul cuvant deja citat al d-lui Blaga: 'Geometrie inalta si sfanta".
Daca inteleg bine grija d-lui Blaga de a-si compune un vocabular just si pur, nu inteleg in schimb deloc concesiunile facute pitorescului indigen, cand geniul sau liric il inclina sa enunte raporturile in termeni universali. Procedeul din versurile: "Cocosi apocaliptici tot striga/ Tot striga din sate romanesti" e inutil, sa u de o naivitate prea voita in orice caz; fara ecou si demn de alti poeti ai Ardealului. Mi-e teama - atat de multe sunt motivele de folclor romanesc la d-l Blaga - ca, ravnind la o chimie completa a poeziie, i-a alterat puritatea.
Patriotismul, pentru poeti, consta in a scrie o poezie cat mai putin coruptibila, in a lega destinele limbei de viata superioara si puternica a versurilor lor. Cred ca portile taranesti, iile, balaurii, fetii-frumosi, mozaicurile si zugravelile bizantine conduc poezia la un stil pastis ri pestrit.
Stilul poeziei d-lui Blaga nu trebuie sa fie universal, in sensul imperial al catolicismului, cin intemporal si ceresc, ca Ierusalimul ortodoxiei, care - in nici un caz - nu s-a refugiat in fundatiile Gandirii.
Dar ce ne pasa.
D-l Blaga ne-a daruit o poezie mandra si rara. Salutam aceasta calma, binefacatoare stea. Peste orgiile materialitatii ortodoxe, peste casapii Apocalispului de la a caror poezie, "Ou pourrit dans les joncs totut un Leviathan", ne intoarcem cu un dezgust ilimitat: peste papagaliceasca insirare de mici si obraznice trucuri a tinerilor poeti rationalisti - semiurbani, capabili exact de trei silogisme - flutura aurul legendar al unei nobile poezii. Capriciul Gratiei!


(Ultima ora, 24 februarie 1929)






Ion Barbu - Legenda si somnul in poezia lui Blaga


Aceasta pagina a fost accesata de 1507 ori.
{literal} {/literal}