Pietre pentru templul meu - Cugetari

Pietre pentru templul meu - Cugetari

de Lucian Blaga



Filosofia este "bemolul" spiritului: ea adanceste cu o jumatate de ton toate tonurile spiritului.

Dupa ce descoperim ca viata n-are nici un inteles, nu ne ramane altceva de facut decat sa-i dam un inteles.

Deseori tinem la o credinta nu fiindca ea ne pare cert demonstrata, ci fiindca nu ni s-a demonstrat contrariul ei.

Exista ascunsuri ale sufletului usoare ca umbrele: ele dispar de indata ce incerci sa le luminezi...

Legile morale se schimba dupa locuri si timpuri. Unii gasesc in aceasta un motiv sa nu asculte de niciuna.

Oamenii pe care incepem sa-i cunoastem mai bine, nu-i mai putem judeca, caci faptele si manifestarile lor izolate le apreciem in comparatie cu celelalte fapte ale lor. Ne pierdem, cu alte cuvinte, fata de ei punctul de vedere general omenesc, si-i judecam relativ, in cadrul si in conditiile lor proprii.

Sunt oameni care pot sa fiarba, fara a avea in acelasi timp si caldura: ca apa in vid.

Cei mai multi oameni din jurul nostru sunt discipoli fanstici ai unor filosofi fara nume, care traiau in speluncile erei tertiare.

O minte aleasa este adesea mai plina de absurditati decat o minte comuna din simplul motiv ca e mai consecventa.

Starile sufletesti, care par a nu avea nici un motiv, au motivele cele mai adanci.

De cate ori o putere noua tasneste in noi ni se tulbura sufletul ca apa unei fantani in care s-a desfundat un izvor nou...

Morala unui "intelept" nu e niciodata o morala eroica.

Unii oameni sunt astfel construiti, incat puterile lor cer un dusman, cum plamanii le cer aer...

Inteligenta omeneasca nu e o misterioasa fabrica de adevaruri absolute. Ea este un factor determinat in sanul realitatii, un centru de activitati spontane, un creator de fictiuni, de mituri. Vederile metafizice ale spiritualismului sau ale materialismului sunt mituri, si mit este si cutare ipoteza a stiintei moderne...

In ceea ce priveste "datoriile etice", izbutim intr-adevar sa tratam pe aproape cum ne tratam si pe noi insine. Vreau sa spun ca: de datoriile cele mai mari fata de noi insine, cu toate ca suntem atat de egocentrici, uitam tot asa de mult ca si de cele fata de altii.

O eclipsa solara are aparenta unei catastrofe cosmice, cu toate ca nici cea mai mica schimbare nu se produce in ritmul obisnuit al lucrurilor: gasesc ca si in istoria omenirii exista astfel de aparente.

Unele spirite foarte adanci sunt in acelasi timp atat de clare, incat apar, ca fundul unui rau limpede, mai putin adanci decat sunt.

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga "nimic". De ce ma tem acum de aceeasi "neexistenta" cu care am avut o vesnicie intreaga prilejul de a ma obisnui si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Ce teorie a cunoasterii adopti este de o importanta enorma pentru viata spirituala, caci teoria cunoasterii nu este o simpla teorie intre multe altele, ci inceputul stralucit sau dezastruos al unei adanci sau marginite conceptii despre lume.

Sunt lucruri care nu pot fi intelese decat vag. Si ar trebui sa ne multumim cu atat, din nefericire insa noi incercam sa le intelegem mai precis si, ca urmar,e ne trezim ca nu le mai intelegem deloc...

Unii cugetatori, care aspira sa patrunda pana in fiinta insasi a realitatii, isi aseamana inspiratiile si clarviziunile cu fenomenul minunat al instinctului. Simpatia misterioasa prin care ei incep sa patrunda tainele existentei ar fi un fel de instinct. Stim ca instinctul are certitudini, dar tot atat de uimitoare sunt si ratacirile in care el cade. Oare cutare filosof, care-si cloceste "absolutul" nu seamana cu gaina, care cloceste niste bucati de var?

E tragica soarta timpului nostru: avem nevoie de o religie, dar nu gasim nicairi un Dumnezeu pentru ea!

Un copil voia sa scoata pestele din apa, sa nu se inece!

Veacul nostru are profeti care vorbesc despre viata cu entuziasmul unor bolnavi. Puterea ce pulseaza in opera lor nu seamana cu vigoarea omului sanatos, ci cu forta nebunului delirant.

Cand cauti comori, nu sapi in nori, ci in pamant.

In copilarie cand am vazut intaia oara niste nuferi pe undele unui lac, nu credeam ca sunt flori care cresc din apa, ci imi inchipuiam ca niste flori se oglindesc de pe tarm in lac. Atatea flori cresc din apele tacute ale sufletului nostru si-si dezvaluiesc petalele pe luciul constiintei noastre: ele cresc din noi, dar noi le credem oglindiri din lumea din afara.

Credintele noastre tari, intime, sunt un fel de cristale, care cresc intr-o solutie saturata de "logica", de "argumente" ... - Nu-i mirare deci: cu cat cristalele se dezvolta mai tare, cu atat se imputineza "solutia", "logica", cu cat cautam mai zadarnic "argumentele".

Exista savanti incapatanati, care isi inchipuie ca fenomenele naturii comit o imoralitate, daca nu se supun legilor, pe care ei vor sa li se prescrie...

Multe situatii in viata, daca le-am rezolva numai cu logica, am lucra tocmai asa cum ne-ar invata si Diavolul sa lucram.

In cele din urma nici un popor nu e atat de decazut si de pacatos pentru a nu mai fi vrednic sa te jertfesti pentru el, din moment ce ii apartii.

Cunoastem plante care, atunci cand infloresc, au o mireasma atat de patrunzatoare, incat din apropiere displac. Pentru ca le gusti parfumul esti invitat sa te departezi.

Pentru cei mai multi oameni, "misteriosul" devine "natural", nu fiindca parvin sa-l inteleaga, ci fiindca se obisnuiesc cu el.

Crezul zilelor noastre nu mai incepe cu constientul "cred", nici cu scepticul "nu cred", ci cu tragicul "vreau sa cred".

Adesea, "eul" ni se reveleaza mai bine tocmai in acele stari sufletesti pe care le simtim mai straine de fiinta noastra. Ciudat: cand suntem mai aproape de noi, ne credem mai departe...

Adevarata energie morala a cuiva o putem cunoaste si din taria cu care tine la unele prejudecati.

Totdeauna lumea a fost privita intr-un fel oarecare ca o minune: daca pentru magii de altadata a fost o minune aparitia unui astru, pentru magii de astazi este minune tocmai faptul ca nu se intampla nici o minune.

In gheata unui rau se pot observa urmele valurilor vii si miscatoare. Asa mai intrezarim urmele vii ale credintei in dogmele moarte.

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric si pana in zori tot dau ocolul orasului, nestiind incotro: instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le dezorienteaza.

Nu numai o durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

De indata ce faci Satanei concesiunea de-a discuta cu el, poti fi sigur ca te bate in dialectica si te indupleca.

In piramidele egiptene s-au descoperit, dupa veacuri, urmele de nisip lasate de cei din urma lucratori: astfel de "urme de nisip" se pastreaza uneori si in noi din epoci arhaice.

Nu se revarsa toate raurile in mare. Unele se pierd cu totul in nisipul pustiurilor.

Cat de mult ne-am facut din confort un principiu se vede si din aceea ca o fictiune simpla ne pare mai adevarata decat un adevara complicat.

Exista oameni de o structura sufleteasca foarte ciudata: nu pot trai fara suferinti. Cand nu mai au nici o suferinta, ei devin ipohondri. Si nu numai indivizi izolati, ci si epoci intregi iubesc in felul acesta suferinta.

Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca inainte de aceea n-ai trecut prin anumite rataciri!

Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare, incat implinindu-ti-se nu gte mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o "slabiciune"

Numai cand iubesti lupta, ajungi sa fii mandru sau sa-ti fie rusine de "dusmanii" ce-i ai.

Pentru ca o insusire buna a unui om oarecare sa se manifeste si sa se dezvolte in toata puterea ei, e nevoie, de multe ori, ca insul sa fie lipsit de alte insusiri bune: caci sunt calitati mari, bune, frumoase, care ivindu-se deodata in cineva, se tulbura si se stingheresc reciproc.

Cateodata, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult, incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.

Observa-te numai bine: sunt imprejurari cand lasitatea ti-o interpretezi ca tarie de caracter: cand te retine de la o fapta rea.

Greselile unui om se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca, de obicei, ele se pot explica prin insusirile lui bune.

Cand urasti pe cineva, intreaba-te daca are vreun inteles, cand iubesti insa pe cineva, nu intreba daca are vreun inteles.

E poate ca o datorie sa vezi prezentul in culori mai negre decat e de fapt: pentru ca din aceasta vedere sa izvorasca o lupta mai hotarata spre mai bine.

Si sentimentele noastre cresc si imbatranesc. Azi iubim si uram altfel fiintele, lumea, lucrurile de ieri. Unele sentimente, pe care le incercam foarte rar, raman copii, ca sa zicem asa, si nu se dezvolta. De ex., mirarea noastra, tocmai fiindca ni se da asa de rar ocazia sa ne miram, are ceva asa de proaspat si de copilaresc. De multe ori descopar in mine sentimente pe care nu le-am mai avut de cand am fost copil si, daca le privesc mai de aproape, observ ca aceste sentimente sunt tot atat de naive ca si atunci.

Privesc cum o planta se-ntinde din intunericul unei pivnite spre lumina. Fiecare fibra i se indoaie spre razele de soare. Nu poate trai fara de lumina, si totusi planta nu simte si nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creste si nu se-ntinde si el spre-o lumina pe care n-o simtim si n-o vedem?

Aburii ce se ridica dintr-o balta murdara sunt tot asa de curati ca si aburii ce se inalta din cel mai limpede rau.

Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.

O minune: puterea asa de frageda a mugurului proaspat invinge si sparge scoarta cea mai tare si mai dura a unui arbore.

Cine-si face prea multe planuri se lasa de obicei tot asa de mult condus de "moment", ca si cei care nu-si fac planuri deloc.

Soarele are o lumina mult prea bogata decat sa poata produce "efecte de lumina". Luna, insa, cu lumina ei mai saraca, da cele mai frumoase "efecte".

Omul simplu il recunosti din aceea ca se mira de toate, dar simplitatea i-o recunosti si din aceea ca de unele lucruri nu se mira indeajuns.

Exista lucruri adanci, care in lumina artei pot fi intelese mult mai limpede decat lumina stiintei. Se spune ca apa unor mari e mai stravezie in lumina lunii decat lumina soarelui.

Lupta reuseste mai ales acelora care iubesc mai mult lupta decat succesul.

Se pare ca la un anumit soi de oameni se potriveste ceea ce Aristotel credea despre om in general: ca creierul are numai forta de-a raci sangele prea incalzit al corpului.

Numai operele mijlocii sunt ireprosabile, cele mari niciodata.

Filosofia iederii: "Numai tarandu-te, te poti inalta!"

Dupa ce apune soarele, orice licurici crede ca el ii e loctiitorul...

Lumea, oricum am privi-o, e mare si minunata: fie ca o consideram ca existand in sine, fie ca aparitia unui ce ascuns in ea, fie ca simbol al unui ce mai presus de ea.

Un gospodar isi vantura graul de pleava. In vreme ce grauntele ii cadeau la picioare, pleava zbura in vant. Si pleava batjocorea grauntele ce cadeau: "Ce inertie in voi, ce lipsa de entuziasm! Pe voi va cheama pamantul, noi zburam!"

Cei mai alesi dintre oameni se lasa condusi in viata de-un ideal nascut din ei insisi: sunt ca orbii, care se lasa purtati de mana de copiii lor.

Un lucru il putem vedea clar si plastic numai cand are umbre si penumbre: moartea este umbra, care da plasticitate vietii.

Si stelele cad? Nu-i adevarat: nici o stea care cade nu e dintre acelea care stralucesc si s-au vazut vrodata pe bolta cereasca.

Cei care s-au ocupat cu istoria problemelor ce si le-a pus mintea omeneasca au putut sa remarce ca "misteriosul", "enigmaticul" ce-l inlaturam dintr-o intrebare, dintr-un lucru, apare in alta parte. Cu cat lamurim printr-un fenomen ori pritnr-o lege mai multe enigme, cu atat devin ele insele mai enigmatice: as vorbi in privinta aceasta foarte bucuros despre un "principiu al conservarii enigmelor".

Timpul, cand sufletul omenesc are mai multa nevoie de imprejurari favorabile si de liniste inlauntru, timpul sau cel mai critic, e cand se retrage si se-nchide in sine pentru ca sa treaca prin mari schimbari: omida niciodata nu moare asa de usor ca tocmai cand - in crisalida - e pe cale de a face aripi.

Lumea mi se pare totdeauna atat de noua, incat imi vine sa cred ca ea se produce in fiecare zi din nou din sufletul meu: cum Heraclit credea ca soarele se face in fiecare dimineata din nou din aburii marii.

Puterile oculte le-am alungat din natura in ultima analiza dintr-un motiv obiectiv: nu le putem angaja in slujba noastra.

Nu e bine sa nazuim prea mult a ne cunoaste pe noi insine, caci incetul cu incetul ne identificam oarecum cu o parte din noi, adica cu fractiunea aceea a eului nostru, pe care o cunoastem.

Poezie poti scoate, poti stoarce din orice material. Cu toate acestea, nu cunosc nici un singur poet mare sa nu sufere de prejudecata ca poezie poti fauri dintr-un anumit soi de material.

Intunericul nu trebuie sa-l luminam pentru ca sa-l putem vedea...

Daca in unele lcouri rasare soarele mai curand, aceasta nu inseamna ca acolo dureaza ziua mai mult decat in alte parti.

Inchideti o planta la intuneric si veti vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumina. Oare viata omeneasca nu produce si ea astfel de monstruozitati in tendinta sa spre lumina?...

Florile de acelasi soi infloresc multe deodata pe camp: ca astazi nu e nici una si dimineata campul e plin. Ar fi caraghios sa presupunem ca aceasta inflorire se produce prin contaminare sau imitare, de la floare la floare.

Toate faptele mari ale omenirii au purces dintr-o credinta imaginara despre lume si niciodata din realitate, asa cum ne e data in mod imediat. Realitatea n-a fost in stare niciodata sa miste timpuri si neamuri intregi, dar o fictiune - da!

Exista oameni pe care nu indraznesti sa-i ataci, fiindca ei se ascund in murdaria lor proprie, ca sepia.

Cei mai multi oameni isi sunt atat de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi, cam asa cum vorbesc copiii.

Cu greutatea trecutului ne-am obisnuit ca si cu greutatea atmosferei: nici n-am putea exista fara de ea.

O idee poate fi mare fara ca sa fie si adevarata.

Cel dintai lucru la care aspira un curent nou, ce lupta impotriva traditiei, este de a-si crea o traditie.

Poti iubi asa de mult viata, incat sa-ti devina insuportabila.

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Cuvintele biblice ca Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa nu inseamna ca Dumnezeu e un om in cer, ci inseamna ca omul e un Dumnezeu pe pamant.

Numai pentru omul de geniu e o fericire sa moara la timp, aceasta atat pentru el, cat si pentru altii.

Metafizica tinde sa se reazime de obicei pe cugetare, se-ntemeieaza de cele mai multe ori pe sentiment, si-ar trebui sa se intemeieze mai mult pe convingerile noastre morale (dar sa acordam un inteles foarte larg acestui cuvant)

Unele femei sunt mai frumoase cand sufar, altele cand sunt stapanite de-o pasiune si iarasi altele, cand sunt luminate de-o bucurie ... Imi pare ca o femeie e facuta anume pentru simtamantul in care e mai frumoasa. Daca e mai frumoasa in momente de suferinta, natura a creat-o intr-adins pentru suferinta. Vad in frumusetea femeii soarta ei.

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat parvin sa le dea alt nume.

Sunt multi orbi, dar cati dintre ei au orbit de lumina?

Nu-ti imbogatesti sufletul cu adevaruri marunte: cine si-ar face avere adunand praful de aur imprastiat pe pamant?

Metafizica, ce-o doresc, nu are un obiect extraordinar spre care se indreapta, ci numai un impuls launtric din care naste...

Sunt adevaruri asa de putin batatoare la ochi, incat descoperirea lor e aproape o creatie.

Cand esti pe pamant, poti dupa voie sa stai pe loc sau sa inaintezi, cand zbori insa, nu poti decat sa inaintezi.

Sunt oameni fara caracter in fapte marunte, dar de-un caracter eroic cand e vorba de fapte mari.

Un ganditor nerecunoscut de contimporani poate sa fie recunoscut de cugetarea de mai tarziu sau numai de istoria de mai tarziu.

Putem reinnoi cu desavarsire temelia unei case, fara sa modificam catusi de putin insasi zidirea.

In istorie, puterile irezistibile lucreaza in ascuns ca vulcanii de pe fundul marii.

Isus: fariseii l-au rastignit numai o data, dar crestinii de nenumarate ori.

Daca vrei sa ajungi la fericire, atunci pune-ti orice ca tinta, numai un singur lucru nu: fericirea.

Durerea si fericirea ni le inchipuim pentru anumite imprejurari viitoare totdeauna mai mari decat ele vor fi de fapt, cand aceste imprejurari se vor declara.

Unele idei sunt atat de intim si de organic legate de spiritul nostru, incat ori de cate ori le-am "desfiinta", ele cresc din nou ca ichii extirpati ai unui triton.

Orice colt sufletesc din noi are atata rezonanta pentru tot ce se petrece in noi, incat de multe ori mi se pare ca fiecare idee are o inima care bate pentru ceva si fiecare simtamant un cap care cugeta.

Spirite nelinistite, si foarte impulsive fac adesea impresia unei soliditati, unei linisti si stapaniri de sine uimitoare: havuzuri, care primite mai de departe apar ca niste coloane solide, de marmura.

Stiinta mai noua a descoperit existenta "cristalelor fluide". Asa trebuie sa fie si spiritul nostru: sa se cristalizeze, dar sa nu-si insuseasca forme rigide, ci sa-si pastreze plasticitatea.

Daca te departezi de realitate nu-i mirare ca o idealizezi: daca te-ai departa de pamant, l-ai vedea stralucind intre stelele cerului...

Foarte multe sofisme nasc nu din lipsa de logica, ci din prea multa logica, ca sa zicem asa: anume, atunci cand operam cu mai multa logica, cu mai multa analiza, cu  mai multe subtilitati metodice decat cere gradul de complexitate proprie obiectului pe care-l cercetam, cand cheltuim mai multa forta decat cere problema...

Adevarurile mari sunt poate ca asa de aproape si de imediate, incat numai de aceea nu le gasim, fiindca le cautam. Ar trebui numai sa deschidem ochii si sa privim: dar aceasta e foarte greu.

Logica sufera de-un mare viciu logic: ea crede ca insasi realitatea e de natura logica. Daca intalneste ceva ce nu se poate intelege in chip logic, ea va sustine ca acest ceva nu exista, ci e numai aparenta...

Trebuie sa facem deosebire intre doua feluri de pareri absurde: unele, care isi au izvorul intr-un defect organic al intelectului, adica in prostie, si altele, care izvorasc dintr-o anumita conceptie, vedere, despre lucruri, viata, lume, caci orice conceptie duce in ultima ei consecventa si la absurditati, fiindca orice conceptie e de la inceput exagerarea unei idei, hipertrofia unei idei.

Ca adevarul poate avea si influente dezastruoase asupra noastra nu marturiseste impotriva valorii sale ideale, ci dovedeste numai slabiciunea noastra: suntem ca bolnavii care nu suporta aerul aspru si curat al muntilor.

Sunt doctrinari care, dupa ce zaresc lumina mantuitoare a invataturii lor, isi ard ochii ca unii mahomedani fanatici si absurzi dupa ce vad piatra sfanta: ca viata intreaga sa nu mai vada nimic altceva.

Pe cand parazitii societatii ar fi in stare sa-si numeasca si respiratia o "munca", celor alesi chiar munca cea mai grea li se pare tot atat de putin "munca", ca respiratia sau bataia inimii.

Tocmai miscarea cea mare, ce-o facem, miscarea dimpreuna cu pamantul in spatiul cosmic, n-o simtim. Tot astfel nu simtim nici ce se intampla cu noi din punct de vedere metafizic, care-i rolul nostru in tragedia sau comedia cosmica.

Veacuri de-a randul, filosofii au sperat ca vor putea odata sa patrunda secretele lumii. Astazi, filosofii n-o mai cred, si ei se plang de neputinta lor. Eu insa ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles un rost si valori care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si ale duhului meu. Omul trebuie sa fie creator, de aceea sa renunte cu bucurie la cunoasterea absolutului.

Ma plimb in varf de munti. E noapte dar cum ochii mi s-au obisnuit cu intunericul, vad la departari mari, vag ce-i drept, dar totusi vad. Aprind un mic de lumanare, deodata vad limpede la doi pasi, dar mai departe nimic. Mintea noastra sanatoasa, cu presimtirile ei instinctive, obisnuita cu intunericul realitatii, vede - tulbure ce-i drept - la departari si-n adancimi foarte mari. Stiinta isi aprinde insa mucul de lumanare, dintr-o data vedem totul la doi pasi, dar mai departe deloc...






Pietre pentru templul meu - Cugetari


Aceasta pagina a fost accesata de 1877 ori.
{literal} {/literal}