1917
de Lucian Blaga
Focul tacu. E zi de odihna. Privim din transee
rteaua, livada cu flori, si zdrentele-n sirma.
Simti Pastile-n linisti. Inca o data cei zece tovarasi
stam intr-o groapa, asemenea barcii fara de cirma.
Scumpe fapturi, fluturi multi, navalesc din apus
cu-nalte sclipiri jucause, curate.
Trec pe deasupra in pilcuri, culori salvate
din alt continent, cufundat si rapus.
Mine bataia va-ncepe din nou. Fii, inima - lemn,
cind fiecare-n trecere se-ntreaba: care pe munte
cadea-va intiiul? - Cind fiecare pe cealalta frunte
ar vrea sa citeasca un semn.
Eu singur le zic: Fiti linistiti! Odata cu zorile
cadea-vor intii nu oameni, ci florile!
Dediteii acestia cu bluze albastre,
papadii cu coifuri de aur ca ale noastre!
Gandirea, octombrie 1938
1917
Aceasta pagina a fost accesata de 2701 ori.
