Arheologie

Arheologie

de Lucian Blaga

Mai trecem cateodaf, purtati de-acelasi gand,
prin curtea unde sarcofage de bazalt
in siruri stau, distanta nobila pastrand,
subt nalbe, de la unul pan' la celalalt.

Cand nu e nimeni sa ne vada, ne oprim.
Adanc prin lespede ochim. S-a spart candva
sa-ngaduie un jaf, caci oseminte nu-s,
nici aurii inele-n incaperea grea.

Un ochi de ploaie, apa clara, a ramas
sa stranga cerul pe-un asemenea temei.
Prin basoreliefuri, dibuind, ghicim
un drum spre iad, melancolia unor zei.

Crud fabuland, inchipuirea ti-o incerc:
un sarcofag antic, vezi tu, e mult mai plin
de talcuri, de istorie, cand e desert,
in gol s-arata un adaos de destin.

Au fost aduse sarcofagele aci
dintr-un stravechi oras, ce azi e subt pamant.
Cresc porumbisti acum, pe unde for a fost
si se topeste canepa in jgheabul stramt.

Fagase ai gasi, de roti, pe caldaram,
daca taramul l-ai sapa si-ai scormoni.
Opaitul de lut ars s-a spart, si pulberea
a inrosit ogorul vechii-mparatii.

Noroade au trecut, si glii s-au rasturnat.
Cenusa a-mpietrit pe vetrele pustii.
Si drumuri au murit subt iarba, pe subt strat.
Trecutu-i lung. C-un capat se iveste-aci.

Veniram, iata, printre lespezi. Si-adastam.
Si am pleca. Dar ramanem sa mai privim.
Tasneste peste curte grabnic un lastun.
Apoi tacere-i iar. Nici noi nu mai graim.

Nimic nu misca-n aer. Nici pleoapele.
Dar bate soarele in piatra, din inalt.
Placut, tulburator e astfel sa te pierzi
prin moarte, cand respira calda din bazalt.

Si-i dureros in marea trecere sa te
aprinzi visand. Mai tare insa arzi in schimb.
Iubirea prinde adancimi, asa cum e,
umbra tic joc, relief pe-un sarcofag in timp.

Poezii, 1962




Arheologie


Aceasta pagina a fost accesata de 995 ori.
{literal} {/literal}