Brumar

Brumar

de Lucian Blaga

In cumpana cu tot ce-a fost, pe-o dara de lumina,
inaintam prin foi, prin aur ravasit, prin bruma fina.
In nestire, ici si colo, manile ne umbla
prin cupele de flori, prin cele de pe urma.
De n-ar fi fost zadarnicit de-un crud brumar,
polenul ar mai fi putut sa fie inca - jar.

Si umbrele ni le vedem, in spatiul fara prisacar,
deodata nefiresc crescute printre lemne
in rariste cazand, ca pe cadranul plin de semne
al unui ornic alb solar.

Albinele mai au o zi in toamna, pe afar'
si-n cosnitele impletite din nuiele,
o zi mai au cand trebuie sa-nvete
anevoioasa toata arta, mestesugul mut
de a pastra-nauntru pentru ele
ardoarea verii ce-a trecut.

Ne sfasie pe amandoi un zumzet lung in aer falnic,
ne doare-albastrul. - La noapte-i ceasul hotarat
coroanele sa cada, surd si dintr-o data,
din copaci, cutremurand meridianele c-un jalnic
mulcom fosnet.

Ramuri, decembrie 1964




Brumar


Aceasta pagina a fost accesata de 1057 ori.
{literal} {/literal}