Caravela
de Lucian Blaga
Sta pe comoda caravela.
De ani mai vechi e tot aci.
Mi-o-nchipui dintr-o dat' marita.
De-un timp e gata a porni.
Emblema are o cetate
tinuta-n brate de doi lei,
un scut cu campul alb si rosu
si-o cruce-alarurea de ei.
La prora poarta, dat in aur,
prelung in aer, magic semn,
cascata gura de balaur,
furtuni sa-nfrunte, ea de lemn.
S-a ruginit incheietura
in portul jalnic unde-a mas.
Acuma, de plecare, carma e unsa
si odgonul tras.
Cuprinse-n vant, sarat, amarnic,
de sanatosul dor spre larg,
ca niste sani de fata mare
se umfla panzele-n catarg.
De pe limanul asteptarii,
batut de valuri monoton,
pornim din visul trist spre altul -
deschis ca un senin eon.
Un cer pe care nici o umbra
nu cade iar ni s-a ivit.
Un cer cum trebuie sa fie
ne mai surade la sfarsit.
Traim ca sa cuprindem totul si sa n
e pierdem intr-o zi.
Un Dumnezeu adanc, albastru
e marea-n care vom pieri.
Gazeta literara, 19 octombrie 1967
Caravela
Aceasta pagina a fost accesata de 1914 ori.
