Echinoctiu de toamna

Echinoctiu de toamna

de Lucian Blaga

Vino, sa iesim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasa,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetatii,
din ceata ce pe poduri de metal se lasa.
Vino pe deal, pe cel din urma-n soare,
unde-un trecut de slava cu suflare lenta
sub pietre doarme,
sa strigam de-acolo dupa pasarile calatoare.
Sa strigam precum obisnuiesc copiii intre
jocuri, cari far-a sti ce striga isi rostesc prin chiote extazul efemer pentru cele ce au loc in cer.
induplecati de soarta,
noua insine straini, cu patria pe umeri -
moarta, noi am vazut, ce-i drept, de-atatea ori,
ca-ntraripatele puteri, razbind prin nori,
orbite de o tinta departata ne iau vazduhul prin tangenta doar -
ca o sageata - si nu mai prind de jos din tari nici fluturari de semne si nici veste.
Vino totusi sa strigam de-acolo de pe creste, sa strigam dupa cocorii
care pleaca si-n vuietul de mantuire o tin catre limanul dincolo de fire.
in cumpana si-n sfasierea
acestui ceas prejmuitor,
vino, strafundul neguros, rumoarea ce
ne-neaca sa le lasam sub noi - si de pe dealul cel
din urma cu semne-nchipuind in vanturi
libertatea sa strigam dupa triunghiul calator.

Gazeta literara, 28 decembrie 1967




Echinoctiu de toamna


Aceasta pagina a fost accesata de 957 ori.
{literal} {/literal}