Elegia plopilor

Elegia plopilor

de Lucian Blaga

Cinci semne de exclamatie-n sir pentru strigatul inimii puse, crescura in curtea ta plopii.
Varful lor astazi ce sus e!
Caut in van sa gasesc pentru ce porunca veni sa fie taiati.
Vina nu le descopar, decat ca deasupra stele si nori le sunt frati.
Gand de osanda le pune orasul zveltilor plopi ce crescura-n senin.
Sa fie pentru ca zilnic mai grea umbra lor cade pe zidul vecin?
Langa adancul indureratul fluviu al timpului,
ce sfarma frumsetea si-o duce,
e casa ta.
Plopii mai stau,
dar mane securea-i doboara in cruce.
Prin ani, pe la poarta-ntr-ascuns, ocolind, voi mai trece, ades:
Cutremurandu-ma-n noapte, mut voi gandi din toate, vai, ce s-a ales!
Si-amintindu-mi de plopi, voi canta: vina lor, singura vina, era ca frunza le tremura ca inima-n oameni.




Elegia plopilor


Aceasta pagina a fost accesata de 936 ori.
{literal} {/literal}