Gradiste

Gradiste

de Lucian Blaga

Sunt ostenit ca drumul si uscat ca praful.
Mai sunt izvoare pe pamantul nostru?
 intreb si caut. Frunze-nlatur cu piciorul.
Foi ruginite cad, se-ngroasa vraful.

E trista luna azi in Dacia
cand trece peste plai si stana.
Subt cate-o piatra de altar, subt capiste pagana,
se spune ca mai galgaie pe-alocuri apa,
mai murmura la obarsii prin munti,
dar nu in vale, in fantana.

De-o apa-mi este sete,
de apa izvorata din argint, din munte
ce leagan fost-a semintiei noastre.
Se profileaza-n zari piscuri carunte.

Urcusul pana-n pragul unui zeu
pe coama muntelui e greu.
De mana si la pas cu tine -
n-as pierde insa niciodat' cararea
prin alunis si tufa de afine.
Ne-am poticni din cand in cand, dar nu ne-am pierde.
Pe varfuri sacre, in albastru, ne-ar calauzi
un nor pe sus, jos muschiul verde
si fagii zvelti si-nalti, ce mai pastreaza
in chipul lor o amintire treaza
de mari coloane din vechime.

Sub pasi, pe-acolo, mai rasuna,
subt bolovani si flori,
acoperite bolti. Sunt tainite de mii de ani,
adapostind in ele amfore rotunde,
in care tu intreaga
ai incapea sau pan' la subsuori.
(Ma-ncearca un suras fara temei.
Mai trebuie s-o spun?
In amforele de argila se pastrau
pe vremuri nu femei,
ci alte bunuri ale diminetii,
aidoma femeilor: graul cetatii, panea vietii.)

Calcand prin roua si prin iarba poate ca am sparge
chiar noi, subt talpa noastra, cupa de rosiatic lut
din care aprigul, tacutul rege isi bau
durerea-nfrangerii pe scut.
(Dacii catau prin suierul de brazi
sa schimbe magic o viata in legenda,
in jurul regelui dansand pe cataligi,
frenetic si-n extaz.)

Ne va fi dat s-ajungem si pe culme intr-o zi?
Pe-o treapta sus vom iscodi
ce-a fost candva si nu mai este:
templul de aur pe priporul din poveste.
II sprijineau vreo patruzeci si noua de coloane,
infatisare-avand de vipere ce pline de ardoare
in varful cozilor s-ar ridica in soare.

Pe-o lespede sezand acolo langa tine,
voi prinde iarasi grai: iata supremele izvoare!
Si umbra inimii mi-o voi vedea
in palma ta cazand.
Prielnic peste frunte ne va bate vant.

Iar noaptea, in acelasi loc, ne-or lumina,
lucind din prunduri si din unde,
comorile-ngropate-n matca raului ceresc.
Murmurul nostru, visul,
se va-mpartasi din nemurire printre greierii
ce canta si printre zei, cari, fara temple, mai traiesc.

Gazeta literara, 4 mai 1967




Gradiste


Aceasta pagina a fost accesata de 1236 ori.
{literal} {/literal}