Ingerul

Ingerul

de Lucian Blaga

Cind vine din ceristi, descinde firesc intrupat
si nicidecum ca o rara minune.
Pe drum, cind apare,
ia chip zburator, de pasare-om,
de-animal inzestrat cu un singur instinct,
cu instinctul lumii.
Ce este un inger? O raza de soare.
O raza ce fata-si intoarce
sa-si vada izvorul.

Cind vine-ntre noi
ia raza un chip de-animal. Dar e inger.
Ce alt decit inger poate sa fie
faptura purtind o povara de aripi in spate?
E inger, nu-ncape-ndoiala.
Nestiinta si teama, beatitudini sfioase
sunt marile lui slabiciuni
si marea-i tarie.
Instinctul luminii il tine-n picioare,
drept ca un pom
drept ca un om.

Fapte, icoane si noime, mai multe decit un copil
el nu intelege.
Cutreiera drumuri, fara dobinda.
Intimpina multi inscusiti paminteni,
iscodeste, si uita ce i se spune;
lipsit e de darul sa-nvete totul pe nume.

Uneori se apleaca, ridica tarina in palme,
Il mira din cale afara materia -
si-ar vrea s-o ajute, dupa puterile
cite insusi le are. O-mbarbateaza sa zboare.
Ar vrea sa scoata din tarna virtutile,
cum raza soarelui smulge din roua culorile.

Apa din riuri cu sete bea ingerul,
dar o cupa sa-si faca din palme nu stie.
De-a dreptul cu gura el bea,
pe-tarm intinzindu-se cit e de lung,
ca o salbaticiune, pe pintec.

Mult nu si-a pus la-ncercare
prin vai subtlunare nici simturi, nici minte.
In calitatea de aur a Firii,
in bunatatea de-argint
a Omului, astfel, prea lesne el crede,
lasindu-se-atras de vreo cursa.
Adesea prin vremuri se lasa-ncercat
de o dulce otrava.

Nestiutor a toate e ingerul,
poarta insa pe frunte noroc si lumina.
Statornic curat si fara de vina
mereu el vrea sa ajute tarina.

Ingerul! Ingerul!
Oricind poetul, al raului rodnic,
il poate usor ispiti
in hora-naltarilor sale - c-un cintec.

Steaua, ianuarie 1968





Ingerul


Aceasta pagina a fost accesata de 1753 ori.
{literal} {/literal}