Munca

Munca

de Lucian Blaga

Un sprinten rasarit de soare
varsa vin romanesc in Muras-
rosu, rosu, rosu.
Apas mai aspru coarnele plugului,
plivesti mai cu zor polomida.
Fecioara neagra ca ogoarele ardelene,
daca te-ai opri si ti-ai ridica sufletul zvelt -
ai vedea ca cerul deasupra ta e o lacrima:
o lacrima ce-atama-n genele lui Dumnezeu
si sta sa cada.
Iti zic: „Sta sa cada. Nu e nimeni s-o culeaga;
numai tu.
Resfira-ti parul ca o mreaja - larg -
cu amandoua mainile".
Tu insa nu jertfesti nici o privire inaltului,
de teama ca orice vis e un pacat
impotriva pamantului.
O, la amiazi soarele ne va biciui trupurile;
de bucurie inimile noastre se vor zbate in tarna,
in urmele cele mai adanci ce le lasa
copitele boilor calzi de minunea aratului.
Apoi coboram langa Murasul-naltelor trestii -
si de pe mal
ne-om cufunda bratele in unde pana la coate,
pentru ca sangele nostru varatic
sa-nvete
mersul linistit
al apelor.

Gindirea, 16 mai 1922




Munca


Aceasta pagina a fost accesata de 1167 ori.
{literal} {/literal}