Norul
de Lucian Blaga
Durerile noastre sunt multe, dar cea mai mare
este -sa vezi. Sa vezi ca o noima-nceputa
nu se-mplineste, ca sfintul, preexistentul tipar
dupa care prin ani esti tinut sa-ti croiesti obrazul si calea
in mini ti se sfarma. Sa vezi
cum legenda ce fiinta a prins se opreste curmata
la drum-jumatate.
Mire-se nimeni ca-n vaile sublunare adast ca Orfeu,
ca un alt Orfeu incercat intr-un alt chip, sfisiat de accese
de cintec, azi ca si mine dezamagit
ca stincile pe car ele-a pus in miscare
refuza-a-l strivi, precum dat ii fusese.
Ce greu ramine si cit de-anevoie te-ndemni
norul sa-l mai ascunzi, norul melancoliei, albul cel trist,
Il porti deasupra-ti si-l tragi dupa tine
dintr-o strada intr-alta fara de rost
si din poarta in poarta.
Gazeta literara, 28 decembrie 1967
Norul
Aceasta pagina a fost accesata de 2302 ori.
