Rul

Rul

de Lucian Blaga

Cand vine din ceristi, descinde firesc intrupat
si nicidecum ca o rara minune.
Pe drum, cand apare,
ia chip zburator, de pasare-om,
de-animal inzestrat cu un singur instinct,
cu instinctul luminii.
Ce este un inger?
O raza de soare.
O raza ce fata-si intoarce
sa-si vada izvorul.
Cand vine-ntre noi
ia raza un chip de-animal.
Dar e inger.
Ce alt decat inger poate sa fie
faptura purtand o povara de aripi in spate?
E inger, nu-ncape-ndoiala.
Nestiinta si teama, beatitudini sfioase
sunt marile lui slabiciuni
si marea-i tarie.
Instinctul luminii il tine-n picioare,
drept ca un pom,
drept ca un om.
Fapte, icoane si noime, mai multe decat un
copil el nu intelege.
Cutreiera drumuri, fara dobanda.
intampina multi iscusiti pamanteni,
iscodeste, si uita ce i se spune;
lipsit e de darul sa-nvete totul pe nume.

Uneori se apleaca, ridica tarana in palme.
II mira din cale afara materia -
si-ar vrea s-o ajute, dupa puterile
cate insusi le are.
O-mbarbateaza sa zboare
Ar vrea sa scoata din tarna virtutile,
cum raza soarelui smulge din roua culorile
Apa din rauri cu sete bea ingerul,
dar o cupa sa-si faca din palme nu stie.
De-a dreptul cu gura el bea,
pe tarm intinzandu-se, cat e de lung,
ca o salbaticiune, pe pantec.
Mult nu si-a pus la-ncercare
prin vai subtlunare nici simturi, nici minte.
In calitatea de aur a
Firii,
in bunatatea de-argint a Omului,
astfel, prea lesne el crede,
lasandu-se-atras de vreo cursa.
Adesea prin vremuri se lasa-ncercat
de o dulce otrava.
Nestiutor a toate e ingerul,
poarta insa pe frunte noroc si lumina.
Statornic curat si fara de vina
mereu el vrea sa ajute tarana.
ingerul! ingerul!
Oricand poetul, al raului rodnic,
il poate usor ispiti
in hora-naltarilor sale - c-un cantec.




Rul


Aceasta pagina a fost accesata de 1161 ori.
{literal} {/literal}