Tot ce traieste poarta un semn

Tot ce traieste poarta un semn

de Lucian Blaga


Tot ce traieste poarta un semn
de timpuriu, ca un dar.
Daca n-as fi poet
as fi haiduc si talhar.

Slab si mic, totdeauna erou
printre strengari, pe subt gard
adesea, foarte adesea, ma-ntorceam
acasa cu nasul spart.

Cand vedeam pe mama speriata,
cu gura in sange inganam, pitic:
"Nu e nimic, m-am lovit de-o piatra,
mane nu se mai vede nimic".

Si-acum ca s-a stins
clocotul din zilele acele,
o putere nelinistita
s-a raspandit in poemele mele.

Cuvintele se impreuna in snopi de aur,
si-n fiecare vers, fara sfarsit,
se rasfrange indrazneala vechiului
rupe-coate, si frange-ceafa-ndracit.

Ca si atunci sunt indraznet si mandru
doar altfel m-arat cand felul ma-mpinge;
altadata mi se zdrobeau gatlejul si gura,
azi am sufletul integ in sange.

Astazi - nu catre mama, ci spre multimea,
ce rade straina, zic:
"Nu e nimic, m-am lovit de-o piatra,
mane nu se mai vede nimic".

Din poezia rusa
Serghei Esenin (1895-1925)





Tot ce traieste poarta un semn


Aceasta pagina a fost accesata de 1213 ori.
{literal} {/literal}