Vazduhul seminte misca

Vazduhul seminte misca

de Lucian Blaga

In ceasul acela pe-a muntelui coama -
unde-adastaram sub brazi,
nimiciti de arzandul albastru
din clara preziua de toamna -
Tu adormisesi patrunsa de soare
mie alaturi, in sura de cetini.
in suier venind din adancuri
arar ca un val de racoare.

in valea lasata in urma se stinse,
de mult si ultimul zvon.
O frunza de fag ca o flacara-n par ti se-oprise.
Rotind, in descandere, frunza visa
ca-n an mai putea inc-o data
podoaba sa fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coama, se stinse
de mult si ultimul zvon.



Diafane, seminte intraripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi - din veac in altul purtate.
Asa ne incearca indemn cateodata
spre cruda, spre sacra uimire.
Mai are inca - mai are substanta natura.
si-n asta nespusa risipa
a-nchipuirii dintre o clipa si alta clipa,
totul nu poate sa fie amagire.

Vazduhul seminte misca
spre tinte doar undeva-n mituri
intrezarite.
si-n timp ce tu suradeai, ca-n rituri
ti-am pus un sarut in mijlocul palmei -
niciodata tu nu vei afla! -
ti-am pus un sarut in calda paloare din palma
pe linia vietii, ce se-alegea.

Steaua, iulie 1961




Vazduhul seminte misca


Aceasta pagina a fost accesata de 1129 ori.
{literal} {/literal}